Pe 3 octombrie este ziua Cristei, nepotica-maimutica-Michael Jackson freak fan-Lady Gaga wannabe. Ca orice copil al secolului nostru care se respecta, chiar daca are 8 ani stie ce cadou high-tech isi doreste de ziua ei, parintii urmand cuminti specificatiile. Anul asta i-a venit randul lui Nintendo DSi XL sa poarte fundita de cadou. Mie imi revine sarcina de a gasi husa de silicon (nu de burete- atentie) si poate alte jocuri interesante pt neasemuita consola.
Ma pun deci pe treaba, cu gandul ca va fi usor sa gasesc asa ceva pe net, avand in vedere isteria adultilor (in marea lor majoritate, barbati) pt tocarea timpului cu astfel de jocuri de spalat creierasii si evitat iubitele. Sarcina n-a fost deloc usoara, aveam sa inteleg dupa juma de ora de vaslit intens la net. Totusi, gasesc intr-un final o persoana care vinde asa ceva pe okazii. Il sun si imi spune ca din pacate el nu poate sa se intalneasca cu mine in centru, ci trebuie sa imi deplasez eu fizicul in zona Titan, pe undeva pe langa sectia de politie. And it hit me: eu am locuit intr-un bloc chiar in fata acestei sectii impreuna cu fostul. Numai ca nu pot sa imi aduc aminte cum ajung acolo. Caut caut in minte si nimic. Pur si simplu blank.
Memoria mea gaseste numai imagini cu apartamentul, cu blocul comunist, cu Adrian zambitor sau nervos, cu trandafirii lui pe care ii pitea in baie, in dulapurile de haine sau de vase doar ca sa ii gasesc eu. Imi aduc aminte de Hilda - dobermanul care ma ura atat de mult, incat imi gaseam doar hainele mele proaspat calcate tarate prin casa, neatingandu-se de ale lui. Rememorez momentul cand Hilda a dat nastere la 3 catei. Noi nu eram acasa. A nascut singura, iar pe unul dintre catelusi l-a omorat. Imi aduc aminte mirosul fetid de animale fara ochi, de privirea plina de bestialitate a Hildei si de dormitorul nostru transformat peste noapte in padoc. Certuri, plansete, eu plecand in mijlocul noptii la mama. Nu mai suport rahatul de caine imprasitat peste tot, linoleumul ala scarbos de verde si acvariul ala nenorocit cu care ma lupt singura. Oare cat am locuit acolo? 4 luni? 6 ? 1 an? Cineva a spart paharul memoriei. Mii de cioburi in care doar unele mai reflecta palid imagini abia conturate. Alte particele sticloase se intrepatrund si din cauza luminii prea puternice emise de realitatea mea cea de acum, le distorsionez si mai mult.
Fac un zoom out de la acea locuinta si revin la admonestarea creierului pt a-i smulge informatia: Cum ajung acolo? Imi mai aduc aminte de interiorul autobuzului cu care ajungeam in acea zona acasa, ceva de genul 331 sau 311 sau 313 ... Stiu doar ca il luam de la Rossetti. Imi aduc aminte ca treceam pe langa o Billa. Dar sunt atat de frante imaginile incat nu pot sa incropesc traseul complet. Ma pun pe cautat pe harta bucurestiului. Mda, statia de metrou N. Grigorescu - de asta imi aduc aminte ca de acolo imi cumparam tigari Cartier fara timbru, dar de acolo mai mergeam - asa cum arata harta - pe Bdv Camil Ressu, Bd 1 decembrie 1918 .... dar numele astea nu imi spun nimic, nu asociez cu absolut nimic. Sa fi fost acum vreo 7-8 ani....
Eliade spunea ca pedeapsa pentru pacatul originar nu a fost izgonirea din Gradina Eden, ci Uitarea. Amnezia este pedeapsa capitala a fiintei cazute si incapabila de a-si aduce aminte sensul Caderii. Suflete incarcerate prea adanc in material, astern voluntar canvasuri groase, pictate colorat peste felii de viata trecute, amintiri pe care le indesam undeva departe, le scufundam brutal, uitand incet incet care este fiinta noastra eterna : suntem un tot cu trecutul nostru. De fapt, suntem Trecutul. Pt ca el, trecutul, poarta firul devenirii prezentului si viitorului.
Iar in fiecare zi scufundam zeci de vase Titanic. Pe fundul oceanului de memorie ... acolo sunt eu, probabil cea intreaga.
P.S. ... sau Leo.
Un comentariu:
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Multumesc,Cu stima Vlad!
Trimiteți un comentariu