Ucigand romantismul - exercitiu

Cred ca femeia atinge la un moment dat un punct al maturitatii fizice consubstantiale. E ca si cum celulele din fiinta ei ar striga : noi suntem gata, tu? Nu stiu cum sa reactionez la ceea ce percep ca se intampla in interiorul meu. Nu stiu daca este vreo legatura intre mine si barbatul de langa mine sau daca este pur si simplu independent, daca nu cumva urmez calea unei evolutii naturale inscrisa in memoria celulelor.
Dar oare nu exista teoria conform careia oamenii se simt atrasi din motivele sordide si deloc romantice ale perpetuarii speciei? Nimic din ratiunile comune pe baza carora ne motivam succesul relatiilor : pasiuni comune, discutii armonioase, imi place la ea/el ca e atent/a, ca vorbeste frumos, ca e spontan/a, ca nu si-a pierdut inocenta, ca e puternic/a, ca e romantic/a, ca e priceput/a, ca e independent/a, ca e citit/a, intelligent/a, ca facem dragoste in fiecare zi, ca nu ma plicitisesc niciodata … Nimic din toate astea, nimic din imaginile induse de istoria romantica a umanitatii, totul se rezuma la chimia celulelor care transmit mesajele incriptate ale progeniturii sanatoase.
Si atunci oare ceea ce ghicesc ca simt nu este rezultatul acestei ciocniri intre mine si el? In acest context, asta inseamna yin langa yang?
Sunt doar un receptor si deopotriva un emitator. In ultima instanta, eu, Femeia, sunt un receptacul.
Nu cred in suflete pereche.
Nu cred in unicitatea lui yin si yang. Nu exista doar un yin pentru yang, asa cum nu exista doar un singur om perfect pentru un alt om. Nu exista perfectiune. Exista doar compatibilitati, zeci, sute de compatibilitati.
Imi imaginez o suita enorma de date binare, de coduri biochimice care curg intr-o ordine stupefianta cu amprenta unica. Este genomul meu. Imi imaginez fisa de coduri suprapunand-se peste o alta. Este genomul lui. Combinarile reusite sunt reperate, numarul lor analizat, iar limitele valorilor care determina variabilitatea umana stabilite. Vad o multitudine de versiuni, cu alte genotipuri in combinatii fericite, cu rezultat diferit, dar reusit, care face ca pe ecranul computerului virtual sa apara mesajul:
Please run Wizard to successfully complete your installation.

Dar suntem eminamente tributari timpului si spatiului. Suntem limitati si incapsulati in cele doua dimensiuni universale. Iar multitudinea de posibilitati se naruie intr-o realitate trista. Nimeni nu iti da garantia de a intalni vreodata sau de a te mai intalni si altadata cu acel yin/yang armonios.
Si oare ne dam seama cand il intalnim?
Ba da, pentru ca noi ii spunem dragoste.

Femeia breloc

Mi-a ajuns la urechi o noua expresie: femeia breloc.
Se poarta in special pe litoralul romanesc, pe plajele tunatoare de beat-uri de la Mamaia, ea fiind atasata de telefonul Vertu, mertanul sau bemveul, rollexul sau de lantul gros de aur. Brelocul este decorat cu nelipsita geanta Vouitton( facatura sau originala numai branduita LV sa fie) si ochelari de soare D&G, se bronzeaza neaparat topless, desi are in prealabil 3 straturi de bronz de la solarul de cartier.
Brelocul poate fi asezat pe un cub in fatza baldachinului drapat de pe plaja, unde este pus sa danseze in ritmurile rascolitoare electro spre desfatarea proprietarului care isi soarbe linistit sampania pusa la rece in frapiera de langa el. Pe langa ratiunea vizuala, el poate fi si util in diverse situatii: il da pe propietar cu crema de soare sa nu se arda, il maseaza, pupaceste, smotoceste, ii aduce prosopul, ii aranjeaza pernutzele, ii face vant cu pene de strut, totul pentru desfatarea faraonului. Amuleta ataranata de gatul posesorului nu este waterproof din pacate, innotul in apa Marii Negre poate defecta mecanismul atent confectionat la coafor si saloanele de manechiura si pedichiura.
Acest accesoriu poate fi achizitionat in cluburi, unde este expus in mai multe variante, forme sau culori dupa gust, iar pretul variaza de la contravaloarea unei fripturi pana la un city-break de shopping la Milano. Este eminamente necesar sa fie schimbat o data la o luna doua, pentru ca se toceste, se strica si ca si in cazul telefonului sau masinii, daca intervine uzura trebuie sa bagi bani in reparatii. Daca nu e atent, proprietarului ii poate fi furat brelocul in stare de functionare de catre un personaj la fel de respectabil ca si el.
Dar nu e bai, pentru ca iata o stire imbucuratore: Romania este una dintre cele mai mari producatoare de "breloace" din Europa.

Junk Made at the ZOO

Junk art e un curent care in strainatate e in mare voga, doar o cautare pe google iti indica mii de rezultate de artisti din toata lumea. Resorturile sunt poate diferite: de amorul artei, din talentul de a recontextualiza obiecte aparent fara legatura sau din ratiunea de a milita pentru ecologizare, pentru o viata „verde”. La noi rotile se misca mai greu , dar ... „eppur si muove”.

Sambata EcoAssist a reusit sa adune la ZOO iubitori de arta, natura, frumos, oameni carora le pasa de navalirea si sufocarea in gunoaie, de nepasarea damboviteana sau – ca sa fiu impartiala – de lipsa de constientizare si de educatie. Si da, exista circumstante atenuante, pentru ca un parinte nu are cum sa-si educe in sensul asta copilul cand el la randul lui nu a fost educat.

Cristina, Oana si eu, aka Atelier Aiurea, am ales sa ne transmitem mesajul prin obiectele la care ne pricepem noi cel mai bine: pantofii.

Trebuia sa sanctionam cumva gratarele din spatiile verzi si maldarele de gunoaie pe care le lasa boemii nostri „micari” in urma, asa ca am creat pantofii „Nu face focul in padure”. Bete de chibrit arse, chistoace de tigari, bucati de carton si-au gasit locul pe pantofii manufacturati din gips. Am renuntat totusi in ultimul moment la bucata de carne de porc arborata pe furca din motive igienice si de securitate, caci nu voiam sa il innebunim pe leul Marc cu asemenea mirosuri imbietoare. Temere de altfel in van, pentru ca valurile de fum BBQ din padurea din apropiere si-au facut treaba ...

In Spania oamenii sunt amendati daca isi uda peluza, cumpara gazon din plastic, apa potabila este importata si se vorbeste chiar despre o rationalizare. Sunt evenimente care se intampla departe de tara noastra (si totusi Europa), dar cine ne da garantia ca nu ni se va intampla si noua? Slapii „Nu risipi apa” fac o declaratie.

Cine zice ca uitatul casetofon nu mai e la moda? Pantofii bunicii, scosi de la naftalina, i-am reinviat cu banda magnetica de caseta si ziar vechi, avand la final un obiect de decoratiune cu mesaj incorporat.

Joaca cu materiale refolosibile a mai dat si alte roade: papuci doar din dopuri de pluta, alti pantofi din gips decorati cu capete de ate si decupaje din revistele de anul trecut.

Ce sa mai vorbim ... ne-a placut! Si dupa ce s-a auzit in presa si TV, le-a placut si altora ...