vineri, 26 februarie 2010

Bag over head victim

sau
O saptamana in Hong Kong

Disclaimer: Impresiile unei calatorii se supun aceluiasi precept ca si arta: De gustibus et coloribus non est disputandum.
Context: Calatorie in interes de serviciu
Gen: Feminin


- Mai, da, e o treaba fantastica sa zbori la business pe distante mari. Ai cockpit-ul tau, unde fotoliul chiar se transforma intr-un adevarat pat, la o orizontala perfecta. Dupa experienta cu economicul pt o calatorie de 8 ore, cand te injuri ca nu te-a inzestrat Dzeu cu abilitati contorsioniste sau creativitate in nascocirea unei pozitii mai aproape de cea fetala, invocandu-l pe Mos Ene care iti refuza cu obstinatie vizita, ei bine, da, stii sa apreciezi beneficiile business class-ului.
Am uitat totusi rapid deliciul calatoriei, cand pasind pe pamant chinez, plamanii mei au dat alarma cod portocaliu pt cele 33 de grade si cod rosu pentru umiditate. Schelalaiau ca fraierii si se zbateau ca americanii care nu au citit warning-ul: do not place a plastic bag over your head, pentru ca ei habar nu aveau ca o saptmana intreaga acesta va fi meniul zilnic.
Un puternic sentiment de micime fizica punea stapanire pe mine in timp ce imi suceam gatul pe fereastra masinii incercand sa vad cum se termina cladirile spre cer. Boala europeana: am nesatiosul apetit de a privi cladirile in ansamblu, de a descoperi antablamente, capiteluri, vitralii sau cine stie ce acoperisuri si lucarne. Tarziu am realizat ca e inutil, cladirile sunt la fel jos ca si sus. Sticla.Sticla. Sticla.
Sunt cazata la etajul 52 al hotelului. Patul este langa fereastra. Rectific. Langa geam. Imi aduc aminte brusc de intrebarea unei profesoare de muzica: Copii, voi ce simtiti cand ascultati Bach?Pai..., deci..., ala nimic, ala pauza, altu ca asa-si-pe-dincolo... Profa: Draga, eu cand ascult Bach ma simt deasupra tuturor prostilor! Ce mi-ar fi placut sa te vad acum, draga mea profesoara, nici cantatele, nici preludiile si tocatele nu te-ar fi ajutat sa nu cazi in hau .... poate doar Fuga.

Inaltimea nu este singurul factor determinant al vertijului, contribuie din plin si privelistea orasului invaluit in smog, pe care te astepti sa il strapunga jean luc piccard in full warp speed. Peste tot e o ceata gri, murdara si aproape metalica pe care nici cele 3 zile de ploi in averse musonice nu au reusit sa o purifice. Ca orice turist, imi bag bine in cap dictonul: cand esti in roma, faci ca romanii. Asa ca garderoba mea s-a imbogatit cu o pereche strasnica de gumari, cizme din alea de cauciuc pe care le poarta bucurestenii cand ies la copca in Herastrau si o pelerina de ploaie (eu as fi vrut in buline. Melancolicii stiu). Cu un asemenea harnasament, ma avant in potopul care curgea ca metronomul din cer, pardon cladiri. Investitie total superflua, aveam sa inteleg anterior Ka-ching-ului de 100 dolari din portofoliul propriu. Teribil de scump, apropos.

Honk Kong e orasul labirint. Zgarie-norii sunt legati unul de altul prin pasarele formand reale strazi pietonale supraterane, special plasmuite pentru a nu-ti imbiba pantofii Prada in umezeala de 90%+ a insulei si a asfaltului sufocat de gumarii redusilor la paupertate. Poti pasi elegant, supt violent de Gulf-Stream-ul uman, prin aerul conditionat setat pe 15 grade prin vasele comunicante ale cladirilor. Tub, scara rulanta, jos, tub, trepte, sus, cupola inalta, cer prin sticla, ramificatie, dreapta, cobor, pasaj stramt, pasaj larg, baie de neoane, interesectie de pasarele, citeste! citeste indicatiile pe unde tre’ s-o iei, lift, jos, nu e bine, lift din nou, nivel 2, unde naiba sunt, escalator, inclinatie 12 grade, urc urc, nu se mai termina, banda rulanta, scari, jos. Gloria Escher!
Elevii mai galbeni ai lui Dedal au reusit sa recreeze astfel un edificiu mitic in termopane si usi pe sezori, in care Minotaurul isi face aparitia inzecit si insutit sub forma minunatelor magazine, a firmelor luminoase hipnotice si a ispititoarelor vanzatoare, care populeaza si cele mai mici unghere ale galeriilor scurmate pentru adapost. Aici firul Ariadnei este cartea de credit. Iar izbavirea? NSF. Non-sufficient funds. Doar atunci poti iesi. Da, Honk Kong e orasul MALL. Prin tot labiritintul asta, la etajele inferioare ale zgarie-norilor treci practic din magazin in magazin in alt magazin dupa care urmeaza magazin si nu, nu se termina, pentru ca vine un alt magazin care comunica cu un magazin. Louis Vuitton pe 3 etaje, Versace pe 2 etaje, shop-uri imense cu cele mai renumite branduri din lume in care da, se cumpara, milionarii chinezi cumparau ca romanii de Craciun la carrefour. Vreo gura-casca ici colo, in rest banul-plastic e stapan pe toti si toate.
Si este foarte comfortabil sa te plimbi pe promenada “te iubesc in stil Armani ca sa moara toti golanii”, pentru ca delicatii pot scapa de spectacolul mizer dintre interstitiile colosilor de clestar, care se ghiceste dupa mirosul greu de hoit acvatic, radacini comestibile si inconfundabilul iz de tenesi din cauciuc chinezesc. Acum inteleg perfect stilul arhitectonic al ansamblului Dragonul Rosu. Aici, intre structurile impunatoare de dioxid de siliciu, urca si coboara pe colinele orasului aleile cu tarabe cu haine, nasturi si mancare aburinda pe plita.
La ora 12-1 , in pauza de masa, daca nu esti atent sa te lipesti ca pisica de mare de vreun zid, ai sansa sa te ia tsu-nami-ul uman, sa te tavalesti ca la incediu pe jos si nimanui sa ii pese, pentru ca ... "noi urmam invataturile lui Confucius care spune ca trebuie sa fii PRIMUL cu orice pret." Si cand te gandesti ca pentru europeni asta se numeste machiavelism si e reprobabil. Ce poate fi mai rau decat : esti de-a dreptul machiavelic! Uu … urat. Esti pus la stalpul infamiei. Cat de ipocriti suntem! Macar astia recunosc.
Am avut o discutie contradictorie cu niste expati romani din HK. Ma intrebau : ati vazut ce civilizati sunt chinezii? NU. Chinezii sunt departe de civilizatie, in sensul pe care i-l dam noi notiunii. Ei au reguli, pe care le urmeaza dupa litera legii. Atat! E o mare diferenta intre civilitate, vezi bune maniere, si urmarea ca orbetele a unor reguli. Chinezoaicele nu se epileaza. In niciun loc vizibil. Au niste copite cu unghii incarnate de un vomitism puternic biliar. Calatorind cu un cable car (telecabina), pe bancheta langa mine statea un bastinas. La un moment dat simt cum se cutremura bancheta. Da. Omul eliminase inocent gazele din intestine prin anus. Lung, mitraliind baloane puturoase. Oare ce o fi mancat sarmanul? Chinezii nu folosesc scobitori, in schimb isi sug dintii. Vezi vreo tipa bine imbracata, o admiri si pe urma o auzi cum isi tzatzaie vreo masea in care melcul de pranz s-o fi prins cu incapatanare. Nu. Nu sunt civilizati in termenii nostri.
Dupa 3 zile eram deja in culmea depresiei, noroc ca in a 4a zi s-a oprit ploaia, iar in restul zilelor am fost ocupata cu munca. Singura zi in care m-am simtit mai bine a fost atunci cand am plecat din metropola intr-o mica excursie catre un templu buddhist. Interesant. O statuie imensa a lui Buddha trona pe varful muntelui. Nici vorba de valoarea istorica, era din 1970. Dar macar vedeam cerul, marea, pomii, soarele. Puteam sa respir aer, nu igrasie. Nu trebuia sa fac zoom ca sa nu pic la pamant de obosoala oculara. Aici era panoramat!
Imi doresc mult sa ajung in China.
Unii ar contrareplica: dar ai fost.
Nu. Deloc.
Chiar imi doresc sa ajung in China.

P.S Daca esti barbat si urmeaza sa te casatoresti, aici e locul perfect pentru petrecerea burlacilor. Si acum, na, care european nu are fantezie cu o asiatica?