Zilele de nastere

Nu imi plac zilele mele de nastere. Nu mi-au placut si nici nu cred ca o sa-mi placa. E un dans social in care nu ma descurc, nu stiu sa il joc deloc.
De ziua mea mi se labartzeste fatza. Ma dor maxilarele, prind aer la dinti, mi se inclesteaza obrajii, fac riduri cu toptanul si daca mai ai nefericirea sa porti letnile de contact ca mine .. e nasol, ca ti se incretesc de la atata gimanstica ochioasa.
Oamenii sunt atat de bine intentionati. Ei tin la tine si tu le fel. Vin sa te pupe, sa te imbratiseze, afiseaza cadouri si tu trebuie sa le raspunzi. La fiecare in parte. Frumos, sa le multumesti pentru ca ei exista. Pentru ca iti certifica tie insuti existenta.
Si la hai la joc. Cu cei mai mici decat tine. Ganduri posibile care le trec prin cap (lista ramane deschisa): - ce baba e, dar hai ca totusi arata bine pt varsta ei; - eu mai am pana sa ajung la varsta asta, mai am timp sa ... petrec/distrez/fac de cap (ca si cum nu ai putea sa faci astea la orice varsta ... ma rog); - bai pt varsta ei s-a ajuns, are casa, masina, cariera, ar fi tare sa ajung si eu acolo, poate kiar mai devreme; - e tare tipa, nu s-a casatorit e still on the market, nu spala scutece si nici nu calca camasi; - da e ok, dar la varsta ei eu sigur o sa ajung manager; - cand voi fi ajuns la varsta asta, voi fi experimentat, vazut/facut/dres de 100 de ori mai multe; - da ii merge mintea, stie multe, dar nah e normal pt varsta ei, a avut timp sa acumuleze; - se imbraca misto, are tot felul de esarfe, sepci , merge in cluburi, e zbanghie.
Si la stanga si la dreapta. Hopa cu cei mai mari decat tine. - Ce varsta frumoasa, la mine a trecut, ce repede se duce timpul; - Ce bine se tine, dar nah , la varsta ei si eu eram altfel; - Ce naiba sunt hainele astea, ca nu mai e o pustoiaca de 18 ani; - Pai normal cluburi, distractie, las ca o sa vada ea mai incolo; - Cam batraioara ca sa fie singura, o sa aleaga pana o sa culeaga; -Off ce am imbatranit, ce ii pasa ei, are toata viata in fata; - Feminismul asta, eu la varsta ei aveam un copil deja; - Lasa mamica, ca o sa rasara soarele si pe strada ta., ca nu mai iese odataaa...
E ciudat cum o urare de la La multi ani spusa cuiva, te face sa dai un mic tur in propria-ti viata. Te raportezi la sarbatorit, dar privirea ti se fixeaza tot pe persoana ta. E un efect de recul. Este o miscare inapoi a gandurilor ca reactie la inaintarea aprecierilor catre destinatar.
Asa ca ma incurc in pasi si ingaimez multumescuri cu duiumul, balbai zambete si bolborosesc o fericire pe care nu o traiesc asa cum isi imagineaza ei.

Telefoanele mobile – instrument de cultura

Iata un titlu de campanie PR care ar face furori printre creativii care se ocupa de conturi de telecom. Din nefericire nu s-a gandit nimeni pana acum ca un telefon mobil chiar cultiva poporul, il rafineaza, il familiarizeaza cu marile creatii ale omenirii. Si asta nu ca instrument pur de conversatie intre un receptor si un emitator, dintre care unul informeaza si altul acumuleaza. Nu. Telefonul mobil este in sine – cu setarile standard din fabrica - un instrument de cultura, un purtator al valorilor culturale universale. Pentru ca ideea e mult prea elucubranta ma voi explica povestind un episod de-a dreptul halucinant din viata mea.
Conduc linistita, ascult un CD cu un concert de Chopin, ajung la stop, opresc. E cald, deschid geamul. In stanga mea un sofer da din maini: Domnisoara, domnisoara, va suna telefonul! Ca teleghidata, ma scotocesc in geanta si inhat telefonul. Telefonul dormea linistit, nici vorba sa sune. Ma uit la binevoitorul meu: NU suna domne, ce-ai? Omul, vadit ingrijorat ca pot pierde un apel important, o tine p-a lui: Cum domnisoara, nu auziti sunetul? Ta na na ta na na .... Eu ma uit stupefiata la om, ma uit la casetofon, ma uit iar la el cu ochii mijiti, gura deschisa si pierderi de saliva. Intr-un final, trezita de claxoanele vecinilor mei de „rosu”, reusesc sa-i balmajesc: Nu domne, e un CD, canta CD-ul!
..... The end. Cum de nu s-au gandit publicitarii la o asemenea valenta pe care ar putea-o comunica? Poate mai avem inca pretentiile unei natiuni cultivate sau poate scrupulele ne impiedica sa ne auto-jignim in modul asta. Si totusi, unii oameni asocieaza muzica clasica strict cu soneria de telefon mobil. Mai mult ca sigur amicul meu de trafic nu s-a gandit nicio secunda ca cineva poate asculta „asemenea” muzica si in alte situatii, nu numai in format .midi cand il suna „Boss Cnx” . Ce sa mai .. q.e.d. cu ce ziceam la inceput. Telefoanele mobile cultiva poporul. Acum el stie ca studiul revolutionar e compus de Chopin, ca Aria aia e a lu Bach, ca sa nu mai zic de oda bucuriei de amicu’ Bietuvanat. Stai ca ma suna „Mama Ac”. Ma pregatesc de aplauze furtunoase.