Deschide fereastra

Deschide fereastra!

Hai ca ti-am luat si tie camera la hotel, vezi ca e cam mica dar merge. Hotelul arata bine pe dinafara iar piazzeta in care e asezat este extrem de dragutza, ai jura ca esti in Italia.
Cheia de la camera 12, va rog, ii zambesc printre cuvinte unei receptionere atat de imobile, incat am avut senzatia ca vorbesc unui tablou pictat pe vremea construirii hotelului.
Ma intorc victorioasa pe calcaie cu tot calabalacul si cu cheia achizionata de la o stafie rembrandtiana si pasesc inauntrul tabloului. Urc intr-o lumina clar-obscura scarile ingrozitor de inalte si de inegale - prilej de incantare si fericire extatica pentru orice miop de altfel.
Imi arunc toate bagajele pe unde pot, mai mult claie peste gramada in camera-chilie atat de ingusta chiar si pentru silueta mea de viespe si ma pregatesc pentru nunta care va avea loc in acea seara si motivul poposirii mele in orasul acesta minunat. Au! Ma lovesc de toti peretii si injur de toti sfintii ca o sa-mi agat ciorapii. Reusesc. Gata. Cobor. Ah, am uitat sa deschid fereastra sa se mai aeriseasca pana ma intorc, ca aerul pare-se ca se conservase si transgresase din panza olandezului pana in zilele noastre.

Sunt franta. Cine m-a pus sa dansez ca ielele toata noaptea si sa mai beau si o sticla de Campari, combinata cu vin si sampanie? De cum intru in camera, izul ala de aer secular ma izbeste in aburii mei de alcool. Ma napustesc spre fereastra. Dau perdeaua groasa la o parte. Cum? Ce? Dar unde? Un cadru de fereastra. O giurgiuvea. Atat. In spate ZID. Zid si nimic mai mult. Dumnezeule, simt cum ma preling pe pat si nu pot nici macar gandi. Calmeaza-te. Nu e nimic alarmant. E doar o camera fara fereastra. Poti sa dormi, pt ca esti prea obosita ca sa nu o faci. Hai baga-te in pat si incearca sa nu te mai gandesti.
Imi este cald, imi este atat de cald. De ce m-am imbracat asa de gros? Ma sufoc. De ce mi-am luat tricou pe gat? Dar nu, nu am asa ceva. Cineva ma strange de la barbie in jos. Ma strang hainele, nu pot sa ma dezbrac pentru ca nu imi mai simt nici mainile, nici fatza, nici picioarele. Sunt anesteziata complet pentru ca nu simt aer. Ma innabush in propria-mi rasuflare. Ma innec cu propria-mi saliva. Nu am fereastra. Nu am aer.
Iar piazzeta in care este asezat hotelul este atat de dragutza. Hai ca poti sa patrunzi peste zid si sa vezi .. Acolo e soare si oamenii si-au inceput veseli ziua. Vorbesc, se simt, se ating, se privesc in ochi, prin ochi ...prin aceste ferestre ale sufletului ... Au ferestrele deshise si sufeltele deschise. Din cand in cand, ca si cum nu ar putea rezista sa se uite si in interiorul lor, clipesc. Repetat. Isi inchid pentru o fractiune de secunda spiritul si se scufunda in tenebrosul si abisalul interior. E prea greu sa lasi fereastra deschisa tot timpul... poate ca spiritul tau ar zbura ca o pasare careia ii deschizi colivia. Si atunci o momesti : deschizi, si cu un gest larg grandios ii arati : iata ce frumoasa e lumea: ceruri si paduri, zboruri dar si caderi, iubiri si uri, armonie si beatitudine, damnare si blesteme, o lume magnifica de culori si contraste, de imperfectiuni magnetice si senzualitati inca nerostite, inca netraite. Dar tu suflete, n-ai voie sa iesi! Ramai aici, si intoarce-te iar clipind in adancurile mele.
Ce ciudat ... oamenii mor cu ochii deschisi ... Au uitat sa mai clipeasca si atunci a zburat cu totul...
Zbor deasupra piazzetei, deasupra fantanei, respir prin toti porii aerul atat de dens si de tare. E prea mult pentru mine. Respir atat de adanc incat nu mai vad nimic. A inceput sa ploua si ghicesc apa care imi inunda gura, urechile, ochii inchisi. Clopotele bisericii imi bat asurzitor in timpanul inghitit de ape. Bum! Bum! Ma rotesc intr-un vertij nebunesc. E inevitabil. Ma prabusesc.
Hai Alexandra trezeste-te o data ca bat de un sfert de ora la usa ta! Trebuie sa mergem la ciorba de potroace!
O gura de aer. Doamne ce bine e! Gata s-a terminat! Nu era ploaie ... sunt doar uda pana la piele. Si fereastra? Ai observat ca atunci cand te trezesti primul lucru la care te uiti e invariabil fereastra? Deschizi ochii. Deschizi o fereastra pentru a privi o alta fereastra.
Mi-e dor de viata, de ceruri si paduri, de zboruri si caderi, de iubiri si uri, de armonie si beatitudine... Deschide te rog fereastra ... si nu uita: CLIPESTE!

Invitatie la dans a vietii

* Insemnare de pe vremea cand nu descoperisem blogul.

Iti mai aduci aminte de noptile dinaitea plecarii in tabara sau in excursie cu scoala? Dormeai ? nu, asa ma gandeam si eu. Nu dormeai, toata noaptea te perpeleai pe toate partile, incercand din rasputeri sa adormi, caci stiai ca a doua zi trebuie sa te bucuri de fiecare moment al calatoriei, sa traiesti fiecare secunda la maxim si sa o incapsulezi intr-o memorie, care – tu crezi cu tarie – ca va dura toata viata. Dar nu poti sa dormi. De saptamani te gandesti ca Nu mai vine odata ziua ! in fiecare zi completai cu vreun articol de imbracat lista, sau sa nu cumva sa uit rujul pitit de mama. Lista e lunga, iar cenzura alor tai apriga. Azi cearta cu tata : Nu, nu iti iei in nici un caz fusta aia scurta la tine! Aia e de stat prin casa , auzi? Cee? Sa iei casetofonul International cu tine?? Cum esti tu cu capul in nori sigur il uiti pe acolo. Nu . Am zis NU. Santaj sentimental. La verificarea bagajului, fusta trece vama, casu’ nu. Oricum toata ziua te-ai invartit prin casa ca tembelu si esti obosit mort. Dar nu poti sa dormi. Te gandesti la nenumaratele, posibilele intamplari, turnuri de situatii, certuri , impacari care ar putea sa se iveasca incepand cu punctul t al plecarii in “necunoscut”. Viata ta se va schimba sigur. Mii de scenarii iti trec prin cap. Intregi conversatii cu el sau ea. Imaginarea celor mai nastrusnice farse facute profei. Mii de ganduri ti se ingramadesc in cap, iar imaginatia ta nu poate fi oprita. Shut down nu exista. Ajungi asa de departe, incat realul nu mai joaca nici un rol. Te invarti intr-un univers fatastic, fascinant de miraculos. Bineinteles ca imi dau seama ca aberez, normal … el nu ar putea sa se uite la mine, si nici intr-un milion de ani nu am putea sa ramanem incuiati in camera cabanei doar noi doi. Iar ca el va inghiti nu stiu ce chestie si singura care il va ajuta sa nu se innece cu bolul alimentar .. voi fi eu (da , am vazut asta intr-un film). Glumele tale vor fi repetate la nesfarsit iar replica ta memorabila va face cariera printre colegii care o sa isi roada unghiile de invidie ca nu le-a bubuit lor. La discoteca noaptea sa cada lumina reflectorului fix pe tine din marea aia de oameni??Dar nu poti sa opresti vertijul de ganduri … miraculosul necunosctului te acapareaza asa de tare, iar gandurile tale joaca ping-pong in asternuturile ravasite de atatea zvarcoliri. Si iar iti incolteste : dar daca ? … si daca poate? …
Orice calatorie e o invitatie la dans a vietii. Improvizezi.

Varsta: 27 de ani. Concediu … in sfarsit. Care e primul lucru pe care il faci luni in prima zi de concediu? Dai telefon la birou. Logic, nu? Sa vezi daca totul e in regula. Daca persoana care te inlocuieste a inteles pe deplin tot papirusul plin cu sarcini, pe care I l-ai scris cu atata constinciozitate vineri pe la ora 9 seara, daca nu cumva a aparut ceva intre timp, ceva pe care doar TU ai putea sa il rezolvi, daca nu cumva i se simte lipsa creierului tau care este UNIC si oricum , nimeni nu ma poate incolui pe deplin si .. toti stiu ca ala e un surogat. Mda, totul e ok. Nechezolul ala care te inlocuieste isi face treaba, nimeni nu e disperat sa vorbeasca cu tine. Uff, ce bine. Bine ca se descurca si ei odata in viata fara mine!
Cu ce naiba sa iti umpli ziua – luni repet – ca la Budapesta plec de-abia maine. O vizita la sor-mea ar putea sa ma scuteasca lejer de umplerea unei jumatati intregi de zi. Bun, facut. Si acum ce? Prietena mea, care se afla in aceeasi dificultate de manevrare a timpului intr-o zi de luni. Un restaurant, o plimbare. super, s-a facut seara si eu nu mi-am facut bagajul iar la mine in casa e un dezastru. Iincep prin a-mi face curat in casa. Mi-am dezvoltat de cativa ani buni o obsesie: sa fac curat in casa inainte de concediu. E atat de reconfortant sa te intorci intr-o casa curata din voiaj. Imi calc repede cateva haine, mi le arunc in valiza. Doamne ce somn imi e. Sa verific daca mi-am luat necesarul? Nu, mi-e prea lene. Poate maine dimineata. Ah, sa nu cumva sa uit cartea sa o pun in bagaj. Adorm ca lemnu’.

Lemn. Ca si gandurile mele. Ca si palpitatiile copilariei dinaintea voiajului. Miraculosul a disparut cu totul. Hm, ce ar putea sa se intample? Camera de la hotel sa aiba probleme cu baia. Poate stam mult in vama .. asta ar fi cam nasol. Prognoza meteo nu arata prea rau .. dar mai stii cu sarlatanii astia? Poate nu ma voi pricopsi cu vreo raceala, iar durerile de cap sper sa ia vacanta. Dar nu-I nimic trusa de medicamente e la indemana.
Hm, ce ar putea sa se intample?. Acum stiu ca miraculosul este eludat din ecuatia vietii mele, ca fabulosul il gasesc doar in carti sau filme, ca senzationalul epocii romantice va ramane suspendat in vremurile acelea. Acum stiu ca necunscutul unei vacante nu e asa de necunoscut, ca ma voi intoarce acasa – in casa mea curata. Acum stiu ca nici un El fantasmagoric nu se va impiedica si nu va cadea in slow-motion senzual taman in fata mea. Acum stiu ca nu voi ramane blocata in camera hotelului cu nimeni. Acum stiu.Lumina reflectorului nu va cadea fix pe mine in vuietul clubbingului, iar dansul meu va ramane in clar-obscur.

Acum stiu ca orice calatorie e o invitatie la dans a vietii. Acum stiu pasii.

iulie 2006

Joy comes in the morning

In dimineata asta de vineri ma hotarasc sa merg pe jos de acasa pana la birou. 40 de minute pe jos. E soare cu plombe, dar e o adevarata placere sa nu simti frigul miscandu-te. Si daca tot am intarziat la birou, de ce sa nu intarzii mai mult? Asa ca dau o vizita prin Cismigiu. E pustiu, iar cand vezi o silueta aproape ca te sperii. Ici colo cate un maturator constiincios, un varstnic cu lesa sau un aurolac care isi indreapta oasele dupa gherboveala de peste noapte. Cateodata traverseaza si cate un angajat stresat de ora tarzie si reprosurile sefului. Dar ei trec repede.
Eu ma innamolesc facand fotografii. Imi zambesc cand apas pe tragaciul aparatului ca si atunci cand faci o shotie. Ce-mi pasa? ... e vineri si am gluga la geaca.

Azi mi-am spalat masina

Azi am fost sa imi spal masina.
Nu se mai putea. Cand intrai in ea te izbea un miros puternic de statut, intr-o combinatie fericita de tigari, scurgeri de parfum, zatz de cafea, suc imprastiat prin spate si urmele vagi ale unor braduti de toate soiruile si aromele, care chipurile trebuiau sa acopere duhoarea. Nici vizual nu era dulce placere, pentru ca praful zacea de un deget peste tot, ici colo deranjat de vreun pasager mai nevricos, nisipul din ultimul voiaj la mare imi intra in pantofi, iar resturile de iarba uscata de la picnic tronau bucolic pe scaune. In spate trecusera turistii de 1 mai: pet-uri de toate marimile, pahare de plastic, ambalaje de ciocolata, biscuiti, nah ce mai gaseste omu’ de cumparat prin benzinarii, chitante de anu’ trecut, cd-uri aruncate, imbalmajite printre niste toale. Un sacou, ca daca i se face la fata frigulet, un sal, pentru serile cand vreau sa imi arunc peste umeri ceva la misto , o basca pentru cand ma simt cool si „vreau s-ajung departe cu sapca-ntr-o parte”. Pe scurt, masina mea era Vama Veche in Stufstock. Nu, nu se pune problema de oameni dezbracati si picanterii sexuale, pentru ca am o masina total anticonceptionala. E asa de mica incat soferul isi poate lungi bratul si lua fara grija din portbagaj (aproape inexistent) trusa de scule. Poate un cuplu adept al contorsionismului ar face fata. Dar eu in nici un caz, la cat de tare mi s-au atrofiat muschii de cand am beleaua asta de masina. Ma apropii cu pasi repezi de tipul ala din Seven, mai tii minte (ce film – am avut cosmaruri o luna si daca ai avut cosmaruri asta e argumentul suprem ca a fost un film bun), tintuit la pat si hranit cu picatura pentru pacatul Leneviei.
Nemaipunand la socoteala si aspectul exterior al masinii, care sincer nu prea ma deranja ca eu nu vedeam, am luat decizia mareata de a fugi la spalatorie.
Coada. 5 masini. Ce naiba ca e ora 4 si mai e si in timpul saptamanii, oamenii astia nu muncesc? Asta e, e groasa treaba, deci stau. Cand vii sa iti speli masina e musai sa le faci vanzare si alora de la bar cu cate o cafea, suc, etc vandute la suprapret, ca doar astepti si trebuie sa iti umpli timpul cu ceva. Cel mai la indemana e sorbitul lichidelor si scrutarea orizontului cu privirea. Baciu Ion – asta-i prototipul omului care vine singur sa isi dea masina la spalat. Aia mai smecheri isi dau intalnire, stii ca pe vremuri, cand se strigau femeile la smotrul toalelor la rau. "Hai ba, mergem la spalatorie, ca a mea e jegoasa rau". Cam trista adunarea de masculi in astfel de imprejurari, ca nu beau, nu injura, nu sparg seminte, nu tu un meci de fotbal, nici ciupituri de fund la ospatarite, ca e ziua in amiaza mare, pe cin’ sa ciupi? Eu ma pun si inrosesc telefonul. Plicitseala mare. Noroc cu un meltean care da sa-si bage libarca lui de masina in fata mea. Vigilenta maxima. Sar ca arsa de pe scaun, mai sa daram bunatate de espresso, si ma infig in domnul. Pai se poate??? Putin bun simt, va rog. Si uite asa se duc doua ore din viata mea. Doua ore. Doua ore intregi, batute pe muchie. Ce rahat asta cu spalatul masinii. Inca o gaselnita a civilizatiei de a ne fura timpul.
Ma urc in masina. Mda e adevarat, miroase frumos, e curat, acum e Mamaia.
Tot mai misto e in Vama.

Octopus

Putin mov ... nu strica niciodata.

Putin narcisism ... la fel.