Dar si trandafirii si tot statementul lor ofileste pana la urma. Suntem supusii timpului. Asa ca intru in scena. Trebuie sa ii arunc pe cei care nu mai sunt folositori si sa creez noi aranjamente din cei inca utili. Da unele triburi isi aruncau batranii, considerandu-i povara si stavila impotriva evolutiei si dezvoltarii.
E o munca titanica. Toata casa e in plin uragan de frunze, petale, cozi, foarfece, cutite care de-abia mai fac fata la mestesugaria de tamplar pe care o pun in practica. Balti pe gresie, mazga verde si rosie pe masa si pe haine. Dar nu ma las. Tai tijele de otel silvic cu inversunarea artistului in plina dementa creatoare. Iti trebuie multa atentie si grija maxima pentru a nu scurta viata si asa fragila a florilor. (Dar ce vorbesc eu? Eu manevrez niste mortaciuni. Orisicat, respectul este tributul decedatilor. Sa ne purtam deci cu manusi.) Dar cu toata tenacitatea, fac o miscare gresita din poignet si ma intep intr-un spin. Nu dau atentie. Tratez piscatura cu indiferenta. Dar nu si ea pe mine. In doua ore am indexul cat doua degete la un loc. In trei ore nu mai pot misca deloc nici degetul mare. Ma incapatanez sa nu dau atentie, ce naiba m-am intepat intr-un amarat de spin. Stiu, „spinul” suna istoric, cu incarcatura mistica si simbolistica suferintei duse la paroxism. De la inceputurile crestinatatii, la atrocitatile medievale ale spinilor in ochi si pana la ... Pasarea Spin a acumulat mult cuvantul asta. Dar sa fim seriosi, un spin e o aschie! Iar oamenii aia utilizau spini zdraveni, mari, sanatosi, nici vorba de spinii trandafirilor surogati de sera, tratati cu chimicale si sub atenta supraveghere a temperaturii pe calculator. In patru ore simt durerea ducandu-se pe os pana la cot. Totusi, e cazul sa fac si eu ceva. Dupa 1 minut de tinut receptorul telefonului departe de ureche, timp in care iubita mea sora isi termina cu sughituri portia de ras pe trei luni, alaturandu-i-se si sotul ei pe post de Chorus, o rog sa vina la mine sa ma trateze. Nu ma, nu mai ai nimic acolo, e un punct cat un varf de ac, pe unde a strapuns spinul, dar a iesit. Te-am dezinfectat, asta e. Inceteaza cu ipohondriile.
A doua zi situatia e cocosabila. Ajung la Urgenta. Bineinteles, nimeni nu ma ia in seama, iar fata-mi livida si mana explodata cu degete imobile nu impresiona pe nimeni acolo intre maini smulse, tarnacoape in cap si cutite in viscere. Pana la urma se blagosloveste un doctoras de mine, care dupa ce imi asculta povestea facand eforturi supraomenesti sa nu se tavaleasca de ras, imi spune cu crampe in obraji: Incredibil, n-am mai vazut asa ceva. Da, repede pe antibiotic, antinflamatoare, baga dra asistenta niste betadina. Daca nu se desumfla in trei zile, reveniti ca e grav. Ok, dar de la ce?? insist eu. Haaaaa, n-a mai putut si a izbucnit intr-o ciuperca atomica de stropi, de un’ sa stiu ... o fi vreun blestem.
Evrika! Cum de nu m-am gandit? Exact : frumoasa din padurea adromita se inteapa intr-un fus si adoarme 1000 de ani, pana cand vine Fat Frumos si o trezeste din somnul cataleptic printr-un dulce sarut.
Chiar asa, daca se face piersica fara par, ce nu sunt in stare sa faca trandafiri fara spini? Ne-ar scuti de blestemele moderne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu